CAMPIONI LA SPORTUL MINȚII

În data de 18.02.2023, copiii din învățămâmtul gimnazial au fost asteptați să participe la Concursul de șah O.N.S.S Etapa Județeană, organizat la Școala Gimnazială Nr.1 Negoiești, comuna Ștefan cel Mare prin implicarea domnului prof. de educație fizică Vitályos Ștefan, susținut de  doamna director prof. Bitere Daniela, având ca invitați  din partea Inspectoratului Școlar Județean pe doamna inspector de specialitate prof. Franț Mihaela și domnul Suciu Gabriel – arbitru de șah, partener ISJ Bacău în cadrul Proiectului Național ,,Șah în școalăˮ.  Concursul de șah O.N.S.S a avut sponsori pe: Rotary Club Onești, Rompetrol și Aqua Carpatica.

La  concurs  s-au prezentat 12 echipaje, formate din fete și băieți, coordonate de către profesorii de educație fizică și sport din următoarele școli: Școala Gimnazială „Mihai Drăgan”- Bacău , Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău, Școala Gimnazială „N. Iorga” Bacău, Școala Gimnazială Răcăciuni, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Buhuși , Școala Gimnazială Coțofănești, Școala Gimnazială Urechești, Școala Gimnazială „Ștefan Luchian” Moinești, Școala Gimnazială „George Enescu” Moinești, Școala Gimnazială Nr.1 Balcani, Școala Gimnazială Nr.1 Tg. Ocna, Școala Gimnazială „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” Onești, Școala Gimnazială „George Călinescu” Onești.

Concursul s-a desfășurat în sistem elvețian, având 4 runde, arbitrat de domnul profesor Suciu Gabriel partener al Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Concurenții copii talentați ai șahului băcăoan, pasionați de sportul minții, extrem de dedicați și talentați  au fost premiați cu medalii,  cupe, diplome, medalii și cărți.

Felicitări tuturor copiilor participanți, părinților care îi susțin și profesorilor coordonatori pentru implicare și dăruire și îi așteptăm la școala noastră în cadrul altor concursuri și competiții școlare.